Încă diger filmul, dar Lanthimos n-a dezamăgit. Nu-i la fel de ciudat ca precedentele, ba chiar aș zice că-i prea coerent – e o ecranizare, până la urmă –, de-a trebuit sărmanul Yorgos să compenseze din lentile fisheye, decor gotico-steampunk-futurist și felul în care Bella folosește mai mereu câte trei sinonime. 

Emma Stone duce filmul și merită toate premiile pe care le-a luat și o să le ia, e weird și funny și-și crește personajul natural, dacă poate fi folosit cuvântul ăsta la așa film. Ruffalo și Dafoe sunt și ei buni, dar mai interesantă e panoplia de personaje secundare din Paris.

Altfel, tema emancipării feminine într-o lume fals-victoriană, Frankenstein meet Sofia Nădejde, în care bărbații vor control total, vine parcă un pic prea târziu (deși romanul sursă e din 1992). Pe de altă parte, într-un an în care critica patriarhatului domină Oscarurilor, induce votanților o dilemă ciudată: să dea premiul criticii corporatizate, din Barbie, sau celei (vag) subversive, din Poor Thing .

Ar fi bine să-l dea Emmei.